Home » D:News » Un telescop minuscul, implantat în ochi, este noua soluţie pentru recăpătarea vederii

Un telescop minuscul, implantat în ochi, este noua soluţie pentru recăpătarea vederii

Publicat: 13.09.2012
Virginia Bane, un artist în vârstă de 89 de ani, a încetat să picteze în urmă cu patru ani, atunci când şi-a pierdut vederea din cauza degenerării maculare. Acum, graţie chirurgilor de la Universitatea California, Virginia poate să vadă din nou. Aceştia i-au implantat în ochi, în cadrul unei proceduri inovatoare, un telescop minuscul ce i-a permis să-şi recapete parţial vederea.

„Pot vedea mai bine ca niciodată acum. Culorile sunt mai vii, mai frumoase şi mai naturale. De asemenea, acum pot să citesc din nou, ceea ce n-am mai făcut de 7 ani. Abia aştept să mă reapuc de pictat”, a declarat Bane.

Degenerarea maculară este principala cauză a pierderii vederii în rândul pacienţilor în vârstă. Afecţiunea provoacă degradarea maculei, un ţesut din retină, ceea ce duce la pierderea vederii centrale. Implantul telescopic, ce este mai mic decât un bob de mazăre, funcţionează prin proiectarea imaginilor pe o porţiune neafectată a retinei, astfel că pacienţii pot vedea din nou obiectele aflate în faţa lor.

Considerată a fi cea mai sensibilă parte a retinei, macula este compusă din milioane de celule care detectează lumina şi care permit unei persoane să vadă imagini detaliate cu obiectele şi persoanele aflate drept în faţa lor. Retina, aflată în partea din spate a ochiului, transformă lumina în semnale electrice pe care le transmite către creier prin nervul optic. Apoi, creierul transformă aceste semnale în imagini. Persoanele ce suferă de degenerare maculară pierd detaliile din aceste imagini, care par neclare.

Specialiştii spun că Bane va beneficia de o vedere îmbunătăţită în timp, pe măsură ce creierul ei se va reobişnui să vadă. „Acum, ea îşi foloseşte ochiul stâng, în care se găseşte implantul telescopic, pentru a vedea detalii, precum cifrele de pe cuptorul cu microunde sau literele dintr-o carte. Ochiul ei drept, netratat, este folosit pentru vederea periferică, ceea ce o ajută la deplasare. Cu timpul, creierul va face automat tranziţia între cei doi ochi în funcţie de nevoi”, a explicat Richard Van Buskirk, specialist în cadrul organizaţiei californiene Society for the Blind.

Până acum, doar 50 de pacienţi din SUA beneficiază de acest implant.

Surse: LiveScience, UC Davis

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război
Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Povestea spărgătorului de nuci
Povestea spărgătorului de nuci
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?